Vă amintiţi când vă povesteam despre „Un Weekwnd Diferit”? Nu vă suna a fi un eveniment foarte fain? Nouă, da! Astfel, ne-am hotărât să organizăm un alt weeknd asemănător.
În 29 mai, mulţi tineri din Întorsura ni s-au alăturat pentru a ne jucăm împreună câteva jocuri de masă! Am stat afară şi ne-am bucurat de căldura primăveratică până spre înserate când s-a lăsat prea frig pentru ne a juca afară. Apoi ne-am mutat în barul Montana (La Chinezu’) unde am ocupat o bună parte dintre mese pentru a ne juca şi MAI MULT!
Tinerii au învăţat jocuri ca Sushozck im Gockelwock, Jenga, Kakerlaken Suppe, Hyano, Om Nom Nom şi multe altele. Am auzit noi oare pe cineva întrebând dacă vom mai organiza un alt eveniment ca acesta?
În dimineaţa următoare, un pic obosiţi după seara petrecută jucându-ne până târziu în noapte, ne-am întâlnit iar în faţa liceului „Mircea Eliade” pentru a pleca în drumeţie. De această dată însă am fost într-un grup micuţ.
Am descoperit astfel împreună zona de camping, unde festivalul „Ceva de Vară” va avea loc în 18-19 iulie 2015, iar apoi ne îndreptat paşii către pădurile şi pajiştile din zonă. La un moment dat ne-am oprit pentru a ne face noi prieteni (copaci) în pădure. Cum puteţi face acest lucru? Aveţi nevoie doar să atingeţi copacul, să-l mirosiţi şi să-l gustaţi dacă doriţi, iar apoi vă veţi aminti de acel copac pentru totdeauna.
Am stat jos pe un deal, la umbră unui copac, pentru a ne bucura de un delicios picnic, în timp ce ne clăteam ochii cu frumoasa privelişte oferită de Sita Buzăului, iar apoi, după această mică siesta ne-am reîntors către Întorsura Buzăului. (mulţumiri ghidului nostru Rareş!)
Data viitoare vom culege împreună fructe de pădure, cum vă sună nişte zmeură şi mure proaspte? Delicios, nu?
Atunci nu rataţi următoarea noastră ieşire de weekend ;)!
Fotografii realizate de: Daniel Hofmann, Rareş Neşa.